Fotograful de nunta ideal
(PAMFLET)
Fotograful ideal
Fotograful de nunta ideal
Criterii fundamentale in vederea selectionarii fotografului de nunta ideal
1 – Sa fie cel mai premiat fotograf de nunta la concursurile internationale.
2 – Fotograful de nunta ideal trebuie sa prezinte un portofoliu nemaivazut si nemaiintalnit la discutiile premergatoare nuntii.
3 – Echipa foto sa fie compusa din fotograf principal, fotograf secund, doi asistenti, pilot drona atestat, operator print.
4 – La eveniment, fotograful este obligat sa dispuna de cea mai scumpa aparatura existenta x 2.
5 – Pachetul de nunta sa contina: sedinta foto de logodna, sesiune foto la coafor, sesiune foto la mire acasa, sesiune foto la mireasa acasa, sesiune foto la nasi acasa, sesiune foto pe strada, sesiune foto in limuzina, foto la biserica, foto in parc, foto la restaurant, studio mobil la restaurant, fotografii tiparite instant la restaurant, foto a doua zi la ciorba de potroace, trash the dress dupa nunta, albume tiparite pentru miri, nasi, parinti, frati, surori si verisori, 5000 de fotografii listate pe DVD personalizat (cate unul pentru fiecare invitat), slide-show cu cele mai bune 2000 de fotografii, galerie foto online timp de 5 ani, gratuit.
Fotograful de nunta ideal
Continuare ...
6 – Fotograful de nunta ideal va edita atent fiecare poza. Se vor avea in vedere: schimbare machiaj si coafura pentru: mireasa, nasa si domnisoare de onoare, schimbare model rochie (2 variante), slabirea miresei cu 10 kg; ras, tuns, frezat mire; limuzina sa fie roz; pozele din parc sa aiba fundal din Caraibe, iar in cele de la Arcul de Triumf sa fie inlocuit Arcul de Triumf cu Turnul Eiffel; multiple alte schimbari minore cum ar fi: corectii de fizionomie, burti mai mici, nasuri mai in vant, barbiile duble sa fie simple, invitatele peste 45 de ani sa arate cu 20 de ani mai tinere; mobilierul de la restaurant sa fie schimbat dupa preferinta miresei. Lista pentru modificarile fotografiilor poate fi oricand completata timp de doi ani de la finalizarea evenimentului.
7 – La alegere, echipa foto are la dispozitie o sticla de apa plata la 5L + 2 pachete de biscuiti sau o Coca Cola la 2,5 litri + o saorma la doi insi, pentru consum pe intreaga perioada a evenimentului.
8 – Pretul serviciilor foto sa nu depaseasca 5% din pretul cerut de lautari si sa fie achitat la sfarsitul perioadei contractuale de 2 ani.
9 – Fotograful de nunta ideal trebuie sa garanteze ca pe intreaga durata a vietii va efectua sedinte foto cu familia si prietenii mirilor, sub forma de abonament la preturi decente de genul: 10 RON pe luna cu TVA inclus si album din partea casei.
10 – Dupa trecerea in nefiinta, fotograful de nunta ideal va lasa mostenire mirilor, prin act notarial, toate sculele cu care s-a fotografiat nunta, mirii avand posibilitatea vanzarii lor pentru a recupera din cheltuielile suportate, cu greu, la data angajarii fotografului.
Lista ramane deschisa pana la finalizarea proiectului de lege privind normele de functionare a fotografilor de nunta ideali, proiect ce va fi inaintat catre parlament in perioada urmatoare.